sâmbătă, 26 februarie 2011

Stephan Mathieu - A Static Place



Albumul meu preferat din 2011 deocamdata, singurul lui neajuns fiind ca seamana, poate prea evident, cu Radioland din 2008. Insa dupa o asteptare de doi ani si jumatate, pentru mine nu poate fi decat binevenit. Stephan Mathieu lucreaza aici cu inregistrari de muzica veche, din zorii erei analogice (vorbim de anii '20-'30), pe care le trece prin niste filtre de software destepte, rezultatul fiind o de-/recontextualizare completa. Nu inteleg prea bine ce anume face el cu muzica iesita pe goarna gramofonului, dar imi imaginez un procedeu minutios de cartare a proprietatilor spectrale ale muzicii, urmata de niste transformari Fourier si o readucere in spatiul auditiv real, in final sunetele capatand o corporalitate noua. Sau ceva de genul asta. A Static Place ne pune in legatura cu duhurile muzicilor trecute, plutind straniu in spatele sistemului de prisme al timpului.

Ten - Stormwarning



Initial am vrut sa nu pun coperta in fundalul clipului, dintr-un motiv lesne de imaginat (cuvantul cheie e "penibil"). Va prezint primul album (pe anul asta) din seria de hard rock melodios si extrem de kitschos pentru care eu se intampla sa am o slabiciune deosebita. Daca va stiti intoleranti la asa ceva, treceti la urmatorul post. Albumul suna destul de bine pe felia lui de plastic si e catchy ca un virus nerusinat.

CoH - Iiron



Din ciclul "un album - o idee", ne intalnim cu CoH, alias Ivan Pavlov, un tip din Rusia emigrat pe taramuri mai vestice acum ceva vreme, activ in domeniul muzicii electronice decadente si ezoterice, de inspiratie Coil (cu care a si colaborat de cateva ori). In 2011 tipul devine nostalgic si dezgroapa niste inregistrari de pe vremea gloriosului URSS, pe cand era copilandru vesel si canta intr-o trupa de metal. Inregistrari constand in general in riffuri cam de trei lei ridichea, pe care tovarasu' le abordeaza deconstructivist in context electronic. Tot albumul suna ca piesa de mai sus, nimic spectaculos dar interesant.

vineri, 25 februarie 2011

Deaf Center - Owl Splinters



Daca va plac Svarte Greiner si/sau Helios, sau daca va uitati la filme suprarealiste fara sonor si vreti ceva sa le insoteasca, puteti considera Deaf Center ca pe o alegere fireasca. Cel putin un interesat stiu ca o sa fie (Victor?), dar n-ar strica sa apara si altii. Drone-ul cu violoncel e o chestie buna in principiu, dar cand e picurat cu pian de inspiratie romantica se implineste ca un fruct parguit.

The Decemberists - The King Is Dead



Decembristii au lasat elucubratiile conceptuale la o parte si au hotarat sa toarne un album de indie cu creer, care se mandreste prin simplitate. Muzical vorbind, nu e nimic echivoc pe albumul asta, dar nu e mai putin inteligent din cauza asta. Un pic prea inclinat spre americana pe alocuri, nu stiu... cred ca prefer The Hazards of Love, insa The King Is Dead pastreaza avantajul versurilor misto, deci nu ma pot plange.

Black Zone Myth Chant - Straight Cassette



Ii multumesc lui Doru pentru semnalarea acestei mobscuritati (prin lista lui de pe RateYourMusic). Habar n-am cine canta pe treaba asta, dar e una dintre cele mai dope chestii pe care le-am auzit vreodata. Un fel de mantre cu synthuri dubioase peste un beat monoton si un strat de zgomot de sub care se intreaud niste voci, ca si cum cineva undeva ar canta hip hop dar tu l-ai auzi de la cateva strazi distanta. Rulati ceva bun intr-o seara si lasati-l sa umple camera.

Se poate cumpara de pe pagina asta (nu exista un pret minim, deci se poate alege 0 euro).

marți, 22 februarie 2011

Tartar Lamb - Polyimage of Known Exits



Primul album excelent pentru mine anul asta. Sunt foarte capricios cand e vorba de proiectele lui Toby Driver - in special cu Kayo Dot am o relatie dubioasa, in sensul ca unele albume mi se par geniale, iar altele ma calca pe nervi. Primul Tartar Lamb nu stiu cum suna, dar asta (al doilea) intra clar printre favorite. Ma surprinde cat de apropiat e de stilul de compozitie fragila, tensionata/eluziva in care exceleaza Kayo Dot in multe momente (exemplele cel mai apropiate ar fi Blue Lambency Downward si, mai ales, ep-ul Stained Glass de anul trecut). Insa la Tartar Lamb o tensiune suplimentara vine din atmosfera intunecata, pe toate cele patru piese muzica se taraste neinduplecata printre umbre. Chestie constienta probabil, mergand mana in mana cu aluziile jazzistice - de multe ori mi se pare ca-i ascult pe Kilimanjaro Darkjazz Ensemble dupa ce au mai coborat o treapta spre infern.

EDIT (mersi Andu de reamintire): albumul se poate asculta integral si oficial aici deci nu aveti nici o scuza.

Earth - Angels of Darkness, Demons of Light I



Album nou, pe care se remarca prezenta statornica a unui violoncel. E folosit cu imaginatie minima, cam la fel ca o chitara de armonie, dar e o gaselnita eficienta pentru a umple niste spatii fara a da distorsul la maxim (chestie la care Earth s-au priceput mereu, spre lauda lor). A se asculta in calatoriile prin desert.

Tim Berne - Insomnia



Nimic special la albumul nou, Tim Berne canta free jazz de peste treizeci de ani deja si Insomnia e doar un exemplu, nu neaparat cel mai reusit, de ce stia el sa faca impreuna cu trupa lui, Bloodcount, pe la mijlocul/sfarsitul anilor '90. Albumul pune laolalta doua improvizatii inregistrate in '97, de cand dateaza si mult mai concisul Saturation Point, care ar trebui ascultat inainte de Insomnia, zic eu. Aici treaba e un pic mai dezlanata, sunt cateva puncte moarte si pare mai degraba genul de chestie care rupe dudul in varianta live, dar isi pierde un pic din relevanta pe disc. Partea buna e ca muzicienii sunt meseriasi si avem sansa sa ascultam grupul intr-o varianta largita (sunt vreo opt de toti, formula de baza Bloodcount fiind de cvartet). Iar Jim Black la baterie este demential ca de obicei, motiv pentru care am lasat si solo-ul final in clipul de mai sus.

Shawn Lee's Ping Pong Orchestra - World of Funk



Bine ca am pus mana pe albumul asta, tentat fiind de titlu, dupa ce un album mai vechi in colaborare cu enigmaticul Clutchy Hopkins nu ma impresionase in mod special. Cum sugereaza si titlul, albumul e construit sa fie un hibrid de funk si "world music", in sensul ca omul are o librarie masiva de sample-uri care mai de care mai obscure din muzicile locale din diverse parti de lume, pe care le asambleaza intr-o "orchestra" colorata peste care arunca beat-uri de efect. In plus, pe fiecare piesa apare cate un invitat la voce fix din zona geografica pe care o vrea reprezentata. Se pare ca Shawn Lee e un tip foarte prolific, deci daca va place World of Funk poate o sa vreti sa cautati si altele.

Vinicius Cantuaria & Bill Frisell - Lagrimas Mexicanas



Bill Frisell inca o data in rolul de chitarist de coloratura (dupa aparitia pe albumul doomerilor de la Earth de acum vreo doi ani) - de data asta combinat, la fel de imprevizibil, cu un cantaret/chitarist brazilian. Albumul reuseste sa nu cada in capcana "latin jazz"-ului (Frisell canta electric in jurul chitarei reci a lui Cantuaria, dar evita reflexele jazzistice), fara a fi nici o insiruire placida de bossa nova de la un capat la altul. E divers si bine gandit.

luni, 21 februarie 2011

Sun City Girls - Gum Arabic



Inregistrari din arhiva SCG, de data asta bazate pe sampleuri de muzica (pop?) din diverse zone ale lumii arabe, colorate psihedelic, ca si cum Grateful Dead ar canta intr-o piata din Marrakesh cu muzicieni locali. Sir Bishop's guitar violently weeps.

Anna Calvi - Anna Calvi



Anul muzical incepe cu o surpriza (pentru mine). Anna Calvi are un stil personal si un aer usor dubios, de Nick Cave feminin plimbandu-se cu chitara de gat printr-un vest salbatic si prafuit, cantand despre dragoste si alti demoni. Am inteles ca printre preferatii ei se numara Debussy si Messiaen, ceea ce nu se reflecta in muzica dar se poate trece discret in carnetelul cu fapte diverse. Pentru viitorul album astept variante pop ale unor bucati din Catalogue d'oiseaux.

Going Lo-Fi: un chip nou pentru blog

 
Mda, nu stiu daca ma mai pastreaza cineva in blogroll dupa cele sapte luni de tacere, dar am hotarat sa ma intorc la acest blog intr-o incercare de a-l salva de la stergere. Prima initiativa m-a tinut cam doua luni, timp in care am pus cateva recenzii si linkuri de download, apoi mi-am dat seama ca e o prea mare corvoada sa urc albume pe diverse siteuri si sa mai incerc sa fiu si articulat si coerent pe teme muzicale in acelasi timp.

Ideea noua a blogului este urmatoarea: pentru ca au inceput sa curga albumele din 2011, as vrea sa le tin evidenta pe masura ce le ascult, transformand blogul intr-un mic "sampler" pentru muzicile noi care mi se par interesante/albumele recente care imi plac. Albumele vor fi reprezentate - sinecdocic cum ar veni - de cate o piesa urcata pe Youtube si embedded aici. Mi-am facut un cont pe Youtube special pentru chestia asta, si voi urca de pe fiecare album piesa preferata/reprezentativa (ma rog, subiectiv vorbind). Cu riscul de a parea sistematic, regula o sa fie 1 album - 1 piesa - 1 post. Ca sa nu ma desprind de numele blogului, o sa pun doar lucruri care imi plac, in ideea ca lumea sa le ia ca pe niste recomandari calduroase de muzica noua. Bine, sper sa nu ascult prea multe balarii anul asta, dar daca se intampla n-o sa le vedeti pe blog.

Sunt doua inconveniente la ideea asta. Primul e ca unele albume vor avea exclusiv piese extrem de lungi (peste 15 minute). In cazul asta planul e sa urc niste fragmente de macar 10 minute ca sa va faceti o idee, cu amendamentul ca ciopartzirea unei compozitii sau improvizatii de durata risca sa dea o impresie gresita asupra intregului - dar e mai bine decat nimic, in conditiile in care Youtube nu accepta clipuri mai lungi de 15 minute. A doua problema e sunetul cu adevarat kkcios al muzicii in format mp3, cu efect dezastruos mai ales asupra unor muzici fragile/low key sau care se intind pe o plaja mare de frecvente. O sa incerc sa reduc problema pe cat posibil, pastrand un bitrate de 256kbps pentru fiecare clip urcat, ceea ce va insemna un sunet decent chiar si in playerul infect de pe Youtube (dar e o idee buna sa alegeti sa vedeti clipul la calitate maxima, nu aia default). Si, desigur, daca va place o piesa indeajuns de mult incat sa vreti albumul, cumparati-l. :-)


Anul trecut am reusit sa ascult vreo 300 de albume scoase in 2010, dintre care vreo 200 m-au sensibilizat mai mult sau mai putin profund; anul asta sper sa tin pasul cu noutatile si sa ascult tot ce ma intereseaza, deci in principiu o sa fie posturi multisoare (deja s-au adunat cateva carora o sa le dau drumul zilele astea). Vor fi piese reprezentand albume din stiluri extrem, oribil, imposibil de diferite (probabil orice in afara de manele, desi nu pariati pe asta), asa ca daca va simtiti exclusiv metalisti sau hip hopperi sau jazzisti nu va pierdeti vremea pe aici. :) Nu o sa vorbesc pe larg despre albume pentru ca mi-e lene, asa ca sunteti invitati sa comentati si sa-mi recomandati si alte lucruri, nu neaparat recente.

Sa curga muzica-n pahare, gen.