David Liebe Hart - Mixtape

David Liebe Hart e un tip de vreo 50-60 de ani din Chicago, de felul lui actor, cantaret de strada, comic, papusar si om de stiinta crestin. Ignorati propozitia pe care tocmai ati citit-o, pentru ca n-am chef sa ma intorc si s-o modific chiar daca stiu ca nu are sens. In orice caz, David e un tip cu totul special, cu o voce speciala si un condei deosebit cand vine vorba de, mmm, scris versuri. De fapt, nu cred ca scrie nimic, ci mai mult improvizeaza. De fapt, pe mixtape-ul asta David pare pus pe spus povesti despre viata lui, despre lucrurile care-i plac, despre ce i se pare incorect in lume, despre oameni dragi pe care i-a pierdut, despre autobuze ale regiei de transport in comun din Chicago scoase din uz, despre necazuri cu biserica din cartier care nu l-a ajutat cu bani cand avea nevoie. Mai vorbeste si despre cum ii place lui de Charlie Sheen, se revolta ca un prieten nu are cu ce sa-si plateasca chiria, marturiseste ca ii plac femeile cu sani mari si ca nu s-a drogat niciodata din principiu, si se intreaba ce o sa i se intample dupa moarte. Vorbeste despre toate astea cautandu-si cuvintele, balbaindu-se, incercand sa faca niste rime care nu prea ii ies, se chinuie si pare extraordinar, dureros de sincer.

E, in personajul caruia ii da glas, ceva atat de naiv, de idiot, incat efectul e cuceritor. Observatiile lui legate de lume, intrebarile existentiale care par sa-l macine, confesiunile intime - toate sunt exprimate direct, fara cosmetizari, si vorbesc despre o onestitate care exista in fiecare dintre noi atunci cand ne confruntam cu lumea, inainte de a ne ascunde gandurile in spatele unui paravan de cuvinte frumoase. Si mai vorbeste despre fragilitatea inteligentei umane in fata unui univers pe care nu-l intelegem aproape deloc, in ciuda capacitatii noastre de a jongla cu abstractiuni cand incercam sa ni-l explicam. Vocea lui David e vocea omului naiv, care nu intelege ce i se intampla si se tanguie, si se intreaba, si se mira ca un copil.

Instrumentalele de pe mixtape par si ele alese cam in graba, se potrivesc oarecum cu vocea dar nu prea, si oricum sunt mixate mult mai incet. Ansamblul are un aer amatoricesc, dar sunt sigur ca e cu intentie. Vocea lui David e ca o sticla sparta, falseaza si nu prea reuseste sa cante dar nici sa recite, nehotarata intre o voce de cantaret de gospel si un Lou Reed foarte cherchelit. Apropo de asta, cam asa suna si Lou Reed pe albumul ala scos de curand cu Metallica, pe care toata lumea il uraste si despre care n-am mai avut timp sa scriu aici, dar in paranteza fie zis daca l-ati ascultat si nu puteti sa-l apreciati inseamna ca aveti un morcov in fund. Va multumesc pentru atentie si va las cu David Liebe Hart care va spune ce crede el ca se intampla cand ajungem in Rai.

P.S. Multumesc inca o data lui Doru pentru ca mi-a sugerat aceasta obscuritate de mixtape si de artist; altfel nu cred ca as fi auzit vreodata de el. Mentionez, apropo de asta, ca mi-a aparut un review pe blogul Cookshop (de fapt o traducere a unui articol de pe blogul asta), ceea ce ma bucura nespus, intrucat de cand eram mic mi-am dorit sa contribui la acest site cu totul si cu totul deosebit, pe care daca nu-l urmariti va sugerez sa incepeti cat mai curand.