Michael Pisaro - Hearing Metal 2 (La table du silence)

Despre Michael Pisaro am vorbit deja anul asta de doua ori pe blog, aici si aici. Am vorbit mai in detaliu despre ce inseamna muzica lui Pisaro pentru mine, asa ca nu ma mai lansez acuma in descrieri si explicatii. Daca primele doua discuri de anul asta au fost afaceri diferite, idei noi, al treilea si al patrulea continua seria "Hearing Metal" inceputa in 2009, acum ajunsa la partile 2 si 3. Proiectul Hearing Metal e o colaborare cu percutionistul Greg Stuart, care pe acest album de pilda se ocupa de glockenspiel, clopote si clopotzei, tobe, gonguri, tam-tamuri, vibrafon, obiecte amplificate cu microfoane de contact si alte maruntisuri. Pisaro insusi se pune singur la treaba aducand in peisaj field recordings, sample-uri, chitara si un pic de radio. Ingrediente de acum cunoscute celor care au ascultat discurile din ultimii doi-trei ani, dar asamblate cu atata delicatetze si inteligenta incat pe mine ma farmeca din nou, ca si cum as auzi combinatia pentru prima data.

Cum se intelege din subtitlu, muzica de pe album e inspirata de Masa tacerii a lui Brancusi. De altfel, intreaga serie Hearing Metal e dedicata lui Brancusi, prima parte avand bucati pornite de la Coloana fara sfarsit, Sculptura pentru orbi si Muza adormita, iar Hearing Metal 3 (aparut tot anul asta, care ma asteapta pe raft sa-l ascult) avandu-l ca inspiratie pe Prometeu. [Va reamintesc in paranteza - patrata! - de albumul lui Patrick Farmer de anul asta, inspirat de o poezie de Nichita Stanescu]

Legatura dintre sculptura si muzica e, desigur, interpretabila, iar Pisaro e de parere ca e mai interesant cand ascultatorii isi imagineaza singuri firul care le leaga. Totusi, se pare ca in cazul de fata a pornit de la ideea ca Masa tacerii e un fel de vartej, un fel de gaura neagra, izolata printre copaci in parcul ala din Tg. Jiu, care prin forma ei perfect circulara atrage obiectele din jurul ei (de pilda scaunele, dar de ce nu si restul lumii care poate fi cuprins cu vederea sau auzul). Prima parte a albumului deci (vedeti secventa de mai jos) e formata din fragmente de sunete - inregistrari de fenomene naturale, percutie, sampleuri de orga - existand pentru un minut-doua fiecare, separate de taceri, cu aerul ca graviteaza in jurul unui centru. Asta evolueaza spre partea centrala a albumului, peste 40 de minute formand o masa (ha!) densa, masiva de sunet, fara urma de tacere, ca un centru gravitational care aduna laolalta sunetele din partea de inceput si adauga multe altele, in special o mare aglomerare percusiva. In fine, in finalul discului ramane o inregistrare cu pasarele prin copaci, care pastreaza ecoul maelstromului precedent, cu aerul ca atractia a fost invinsa si lumea continua sa existe ca inainte.

O muzica deosebit de frumoasa deci, si un album care va intra, si el, foarte sus in topul meu pe 2011. Nu stiu daca o sa mai scriu si despre Hearing Metal 3 pe blog, dar se intelege ca aveti putine lucruri mai bune de facut decat sa ascultati albumele lui Michael Pisaro, asa ca nu mai stati ci daunloadati, cum spune o vorba din popor. Sau comandati cd-urile de la Gravity Wave, ca nu-s chiar asa de scumpe si e cu totul altceva cand le asculti la calitatea pe care o merita.