miercuri, 30 iunie 2010

Karlheinz Stockhausen - Hymnen (1969)


1. Hymnen - Electronic Realisation: Regions 1+2
2. Hymnen - Electronic Realisation: Regions 3+4



Dupa o absenta prelungita fara voie (si fara chef), revenim - sau revin - cu ceva necrutator si fantastic. A fucking classic, ar zice unii; si fiecare dintre ei ar avea dreptate.

Hymnen e o compozitie din '67, din vremea cand termenul "muzica electronica" nu avea paleta de semnificatii de astazi, dar avea aura de importanta data de situarea in avangarda si in granitele muzicii "culte". Dupa ce compozitori ca Varese sau Messiaen integrasera masinariile in discursuri mai mult sau mai putin clasice, membrii asa-zisei scoli de la Darmstadt (Nono, Maderna, Berio, Stockhausen) au inceput sa acorde instrumentelor electronice mai multa independenta in cadrul compozitiilor - si un rol mai important. Dintre ei, Stockhausen pare cel mai agresiv/dispus sa experimenteze radical, folosindu-se de electronica pentru a manipula sunete din surse externe (sub influenta concretistilor francezi, banuiesc - Pierre Schaeffer, Luc Ferrari), a crea sunete noi sau a submina rolul "interpretului" prin alaturarea sau inlocuirea lui de elementul automat (o subminare cu efecte benefice asupra compozitiei, hehe). Un exemplu timpuriu e Kontakte de la sfarsitul anilor '50, un pic mai academic, mai putin ludic si distractiv decat Hymnen.

Dupa cum zice si titlul, nucleul compozitiei il formeaza fragmente pre-existente de inregistrari ale unor imnuri nationale - urechea mea recunoaste Marseilleza, Internationala socialista, imnurile Germaniei si Spaniei - urechea altora sunt sigur ca va recunoaste si altele. Imnul cu trei culori nu se infatiseaza de dupa cortina de fier, la care bunul Karlheinz probabil ca statea cu spatele cand compunea cele patru parti ("regiuni") ale lucrarii - intinsa pe doua ore si un pic, apropo - asa ca faceti-va un ceai inainte de auditie. Imnurile nu sunt lasate in pace, ci sunt manipulate metodic, uneori cu brutalitate, inecate in feedack amplificat, taiate in bucati (DJ Stockhausen?), frecventele sunt alterate, li se opun atacuri de unde radio, voci recitand chestii fara legatura, tonuri de sintetizator, fashait de benzi magnetice, lucruri frumoase, care si lui Dumnezeu ii plac. Liderilor socialisti ai vremii le-au placut mai putin, banuiesc; de altfel, nici pe alti compozitori cu orientari de stanga nu i-a incantat - pentru mai multe detalii cautati cartea lui Cornelius Cardew din '74, "Stockhausen Serves Imperialism".

Revenind la album... In cel mai bun caz, imnurile sunt lasate sa erupa pentru cateva secunde, cat sa ne dam seama despre ce e vorba, dupa care asaltul electronic le potenteaza de le ia dracu', ca sa zic asa. Nu va asteptati la un album de noise - nu exista asa ceva pe atunci, iar compozitia e nuantata, exista contrast, recurenta unor motive, o senzatie "epica", as inclina sa o numesc nibelungica de-a dreptul, permeaza albumul si tine ascultatorul in proverbiala priza de la un capat la altul. Avem insa niste fragmente extinse de "drone" de toata frumusetea pe Region 4, care s-ar fi putut foarte bine gasi pe un album Tangerine Dream (dar de cativa ani mai tarziu) si, in general, albumul nu suna atat de depasit de vremi cum s-ar putea banui din faptul ca vine din perioada de pruncie a electronicii. Asta se datoreaza, cred, nu atat alegerii sunetelor, cat ideii interesante, varietatii de sunete, contrastelor, faptului ca muzica nu sta pe loc. Pe de alta parte, mi-ar placea sa mai scoata cineva un astfel de album, atat de impertinent, exagerat de bombastic, dar plin de idei bune. Cam greu asa ceva, prin urmare vi-l ofer spre auditie pe asta.

O nota despre fisiere: nu luati in seama data de 1967 din numele directorului, prima editie a albumului e din '69. Alta nota: sunt acolo doua coperte, dintre care banuiesc ca a doua (cea care se vede si aici, la inceputul postului) corespunde continutului - desi, sincer sa fiu, eu nu-i aud pe WDR Koeln pe inregistrarea asta, decat daca au fost pusi sa faca niste chestii dubioase pentru amicul Karlheinz. Ceea ce e foarte posibil, dar indoiala ramane, mai ales ca au existat cel putin trei variante de Hymnen, pentru diferite formule (non-)instrumentale. Daca expertii ma pot ajuta, ii rog sa clarifice situatia.



Un comentariu:

  1. Super-aprob acest post. Funny tag-ul "La Marseillaise".

    Cred ca e una din lucrarile despre care am citit, in cursul de istoria muzicii, ca e atat de masiv (in resurse si sunet), incat trebuie interpretat pe stadion. Dar n-am apucat sa verific validitatea acestei informatii.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.