John Butcher & Gino Robair - Apophenia

Apophenia e unul dintre discurile de improvizatie libera de anul asta care risca sa se piarda in noianul de colaborari obisnuite intre obisnuitii genului lansate frecvent cu minima publicitate si tiraje reduse, pentru fanii nu foarte numerosi (ultima data cand se facuse o numaratoare erau 150 in toata lumea care ascultau free improv :). Aici intervin eu, care punand o piesa de pe acest album pe blogul meu ii voi ridica pe Butcher si Robair la un nivel de popularitate monstruos, nefiind exclus ca intr-o saptamana-doua sa intre si in topul Billboard.

Cert e ca albumul imi place mult, e un duet de saxofon (Butcher) si percutie (Robair) care, fiind total acustic, risca sa para un exemplu de duzina de improvizatie in stil vechi, saptezecist, dar mie nu mi se pare ca e. Muzica e foarte aerisita, iar contributiile fiecaruia dintre cei doi exista in general pentru ca e nevoie de ele, nu de dragul de a exista. O chestie pe care am observat-o la John Butcher (au observat-o si altii) si mi-a placut teribil si cand l-am vazut in concert e cat de atent isi asculta partenerii de improvizatie si cat de inteligente, grijulii si perfect plasate sunt raspunsurile lui. Asta se observa si aici, dar partea draguta e ca si Gino Robair (pe care nu l-am mai ascultat pana acum) pare la fel de destept, iar intre cei doi se produce un efect grozav de imitatie reciproca, probabil intentionata; fiecare se adapteaza la ce face celalalt, nu numai ducand piesa intr-o directie sau alta in functie de logica dialogului, ci si sonor, imprumutand paleta de sunete a celuilalt, in ciuda faptului ca folosesc instrumente diferite. Mai pe romaneste, de cele mai multe ori nu stii care e saxofonul si care percutia.

Ca exemplu luati piesa de mai jos, prima de pe album si cea mai scurta, dar foarte la obiect. Nu stiu ce obiecte foloseste Robair, dar de multe ori lucrurile pe care le atinge suna daca nu a saxofon, atunci macar similare cu sunetele din gama "clicks and pops" folosite de Butcher, in asa fel incat confuzia e totala. Pe alte piese lucrurile sunt mai limpezi din cand in cand, astfel incat am hotarat in mintea mea in care dintre boxe e unul si in care e celalalt, dar nu sunt foarte sigur nici dupa cateva ascultari. Dincolo de chestia asta, e o placere sa-i asculti pe tipii astia dialogand, iar sunetele create de doi oameni (cu resurse limitate, banuiesc) sunt atat de variate incat imi provoaca o veselie instantanee. Din pacate pentru partea creativa a creierului meu, am pierdut un atelier de free improv organizat de Gino Robair luna trecuta chiar aici, in oras, din cauza ca trebuia sa lucrez. O dovada in plus ca munca e un lucru de kkt si o mare pierdere de vreme in detrimentul activitatilor cu adevarat interesante. Poate data viitoare.