luni, 14 martie 2011

Simon Whetham - Prayers Unheard



Ah, da. Un album foarte bun. Nascut dintr-un proiect in care Whetham a inregistrat in mod strategic sunete ambientale dintr-un vechi cartier evreiesc al Cracoviei, apoi le-a folosit ca element compozitional pentru cele trei parti ale albumului de fata, adaugandu-le muzica creata in studio cu mijloace electroacustice. Ceea ce e important sa stim (desi am putea banui chiar fara sa ni se spuna) e ca respectivul cartier a fost scena unor grozavii in vremea Holocaustului. Alegerea locurilor si a sunetelor (se pot intui hale dezafectate, coridoare inguste, vant pe strazi prafuite, voci ratacite in eter, o vioara, bocanci pe zapada etc.) nu e intamplatoare. Mai mult, felul in care inregistrarile sunt prelucrate - unele detalii amplificate, altele augmentate de instrumente - contribuie la genul ala de atmosfera cand oprimanta, cand dezolanta, pe care am tinde sa-l asociem cu acele experiente. Ca si albumul lui Stephan Mathieu pe care l-am postat de curand, Prayers Unheard e o investigare muzicala a trecutului prin metode contemporane, nascuta din amprenta evaziva a lucrurilor abia amintite.

3 comentarii:

  1. Off-topic request: noul Mostly Other People Do The Killing si noul Colin Stetson.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am ascultat Stetson, verdictul meu e un "nu" hotarat. Celalalt se noteaza, am auzit de ei vag.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.