Mostly Other People Do the Killing - The Coimbra Concert

Vedeti coperta aia? See what they did there? :p Of course you see. A trebuit sa caut coperta de la Koln Concert sa-mi dau seama care e diferenta intre ele - diferentele evidente sunt camasa usor diferita si faptul ca Jarrett avea mustata, pe cand tipu' asta nu are. Auditia albumului naste intrebarea: cine e de fapt pe coperta? intrucat in trupa nu exista nici un pianist. Sa fie oare chiar Keith Jarrett photoshoppat? sa fie un tip random pe care l-au pus sa pozeze? In fine, sunt sigur ca raspunsul se afla pe undeva pe internet, dar n-am stat sa caut.

Plina de umor aceasta trupa deci. Din pacate pentru ei, urechile mele de ascultator de jazz un pic blazat nu pot aprecia drept amuzanta decizia de a scoate un album dublu de aproape doua ore de jazz de inalta energie, in stil Duracell, cu solouri interminabile, cu citate geeky din clasici (apare Coltrane parca la un moment dat si in alt loc Pink Floyd) si cu demult rasuflatele progresii armonice tip swing, pentru ca totul sa reinceapa pe piesa urmatoare pentru inca nspe minute. Chestie de gust si de rezistenta probabil in cazul meu, caci dupa prima piesa eram cu falca pe jos in admiratie - abia dupa cateva bucati in acelasi stil a intervenit saturatia. Adevarul e ca trupa canta excelent si, in ciuda fundamentelor traditionale, suna destul de modern, prin umorul vadit din compozitii si prin faptul ca imprumuta din energia si instabilitatea aparenta a free jazz-ului. De fapt, am impresia ca sunt considerati mai degraba niste hipsteri pe scena contemporana de jazz, doar ca pentru mine e totusi mult prea jazz si prea putin bungee jumping. Sau ceva de genul asta.

Ca fapt divers, am fost surprins sa aflu ca unul dintre membrii trupei este Peter Evans, trompetist cunoscut unora dintre noi dintr-un mediu mai putin idiomatic - a se vedea albumul solo Nature/Culture de acum doi ani, un posibil viitor clasic al trompetismului liber-cugetator.