Specii - Uşile Vol. 1

Nu stiu prea bine cat de cunoscuti sunt Specii in Romania la ora actuala - imi imaginez ca publicul lor e inca la nivel de underground - dar cred ca sunt printre cei mai interesanti oameni din hip hopul romanesc in ultimii ani. Un colectiv interjudetean ca sa zic asa, cu membri din Barlad, Constanta, Iasi si am impresia ca si Bucuresti. Colaboratori frecventi sunt Bean de la Suie Paparude, Silent Strike pe alocuri si alti tipi misto pe care nu mi-i amintesc prea bine. Primele doua albume au fost scoase in 2009-2010 impreuna cu Kazi Ploae (mc, dj si poet de seama, un baiat de nota zece), pe care daca nu-l stiti va rog sa remediati urgent aceasta chestiune. Din pacate, Kazi si Specii s-au certat intre timp (din motive stupide din cate am inteles) si in 2011 au ramas doar Specii, care ne arunca in fatza un album superlung si superdivers, cu piese scurte mai mult sau mai putin la obiect.

Rimele pe albumul asta sunt impartite in principal intre Dragonu' (a.k.a. 47) si Chimie (a.k.a. Mishu Foarfeca), doi mc's foarte priceputi, cu voci distincte si talent care da pe dinafara cand nu sunt atenti. Noroc ca de obicei sunt atenti si ce le iese din condei e in general bine dozat. Invitatii care dau cu vocea pe unele piese, unii dintre ei aparent considerati membri ai trupei, sunt rareori la inaltimea celor doi protagonisti, dar e dragut sa auzi si alte voci, iar productia e atat de misto incat toate piesele sunt o placere de ascultat.

Ca tot sunt la capitolul asta, Dragonu' mi se pare un tip absolut genial - are un timbru ragusit, old school, un flow de o naturalete rara si scoate niste metafore din el de ma lasa uneori masca (sau chiar basca). Parte din naturalete vine, cred, din faptul ca omul e obisnuit sa vorbeasca in rime; unele dintre piesele de pe album sunt construite in jurul unor improvizatii ale Dragonului, reproduse din diverse concursuri de freestyle la care a participat el de-a lungul anilor si in care le-a cam dat clasa oponentilor de fiecare data. Chiar daca asta inseamna ca de multe ori versurile nu prea au sens, mestesugul e impresionant. Atunci cand au sens, versurile sunt dure si directe, oamenii vin de pe strada si au trait viata strazii cu bune si rele, nu e cazul sa ne asteptam la versuri amuzante de dragul shto-ului si in nici un caz la versuri heirupiste de imbarbatare in genul in care face in ultima vreme Guess Who. Asta nu e muzica de dat la televizor.

Am cautat o piesa un pic mai lunga pentru exemplificare, care sa-i prezinte si pe Dragon, si pe Chimie - dar farmecul vine ascultand de la cap la coada. In ansamblu, Usile Vol. 1 nu-mi place la fel de mult ca Imperiul lianelor de anul trecut, cred ca simt putin lipsa suprarealismului lui Kazi Ploae, dar albumul e solid si se intinde in multe directii, ceea ce e pentru mine un semn ca trebuie stat cu urechile pe Specii, si il face deocamdata cel mai bun album romanesc al anului.