duminică, 9 mai 2010

Olivier Messiaen - Turangalîla-Symphonie (Philharmonia Orchestra - Esa-Pekka Salonen) (1986)


1 Introduction
2 Chant D'Amour 1
3 Turangalîla 1
4 Chant D'Amour 2
5 Joie Du Sang Des Étoiles
6 Jardin Du Sommeil D'Amour
7 Turangalîla 2
8 Développement De L'Amour
9 Turangalîla 3
10 Final

"It's a love song", astfel isi descrie Messiaen simfonia - amagitor de simplu pentru o lucrare atat de complexa. Compusa destul de timpuriu in cariera (anii '40), proaspat reintors fiind el dintr-o tabara de prizonieri de razboi din Germania, Turangalila e scrisa pentru un ansamblu masiv, cu o densitate de instrumente de percutie pe langa uzualele coarde si alamuri. In prim-plan se afla insa pianul (cu o partitura odios de dificila, dupa cum mi-a zis mie cineva care stie sa cante) si instrumentul numit ondes Martenot (un fel de varianta imbunatatita a mai vechiului theremin) - in interpretarea pe care o urc aici solisti sunt Paul Crossley si fantasticul Tristan Murail, compozitor de mare originalitate, student al lui Messiaen la vremea aia. Practic, Turangalila marcheaza una dintre primele folosiri coerente ale unui instrument electronic intr-un context simfonic (dupa experimentele anterioare ale lui Varese), ceea ce avea sa devina uzual in noile forme ale muzicii "culte" din a doua jumatate a secolului 20.

Avem de-a face cu o chestie monumentala aici, un sunet aglomerat, tumultos, care asalteaza urechea si capteaza atentia, dar si de o frumusete discreta. E intr-adevar o oda adusa iubirii, in orice forma a ei. Unele fragmente sunt menite sa o invoce ca eveniment intim, altele ii celebreaza conotatiile transcendentale, de vibratie cosmica - muzica schimband dinamica intre pasaje duioase si explozive, lirice si violente. Armoniile sunt ciudate, nu pot sa identific puncte de reper in muzica simfonica anterioara lui Messiaen cu care sa-l pot compara, structura e si ea atipica pentru o simfonie, iar alegerea instrumentelor e inovatoare. Messiaen e un tip care continua sa opereze in stil clasic, dar adaptat perfect la era post-Schoenberg, in care el insusi se va dovedi o influenta masiva pentru generatii viitoare.

Pentru cei incantati de Turangalila, o buna idee ar fi sa caute si La Transfiguration de notre seigneur Jesus-Christ, o lucrare tarzie, tot orchestrala, dar mai ampla si cel putin la fel de interesanta compozitional.

Apropo, coperta e absolut oribila, stiu.


Un comentariu:

  1. Richard Bach10 mai 2010, 01:52

    Sunt primul la comentarii pe marginea materialului, ha!

    Foarte bună proiectare, dacă o luăm sub uneori-preferata deviză ”mai așezat, mai clar, mai pe placul muzical” - m-am obișnuit cu ea într-o formă mai nebuloasă din audițiile precedente. Introducerea un pic mai lentă, tactată apăsat, parcă și finalul putea să iasă mai bine. Părți lente însă feerice.

    Cea mai clară sonorizare la Ondes Martenot pe care am auzit-o până acum, ieșind mult în evidență și influențând implicit coloratura nenumărator momente. Aș da un calificativ ceva mai mic lui Paul Crossley.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.