Ulver - Wars of the Roses

Am ajuns si eu la noul album Ulver in sfarsit. Banuiesc ca multi dintre putinii care urmaresc blogul asta sunt la curent cu Wars of the Roses, sau macar cu Ulver ca idee, deci n-are rost sa insist cu informatii. Pot spune ca pe mine ma multumeste profund albumul asta, Ulver continua sa fie in miscare, creativi, imprevizibili, aventurosi. O trupa cu trecut glorios si, as indrazni sa zic, de mare viitor.

Liric vorbind, albumul pare o meditatie pe tema valorilor tranzitorii, a pierderii credintei, a perisabilitatii lucrurilor daca vreti. O sumbra eleganta se asterne peste fiecare piesa, facand din album o experienta puternica. Muzica sta undeva intre tumultul controlat de pe Blood Inside si dispozitia contemplativa de pe Shadows of the Sun, dar imi apar mai stapani pe situatie de data asta, lucrand ca niste profesionisti pe o zona care acum le apartine in mare masura. Influentele Coil sunt in continuare evidente, in special pe ultima piesa, Stone Angels, o frumusete epic-ambientala insotita de recitarea unui poem fantastic al lui Keith Waldrop. Ce-i drept, influenta e acum binecuvantata prin prezenta lui Stephen Thrower, colaborator Coil si membru in Cyclobe - de fapt, piesa seamana destul de mult cu albumul Cyclobe de anul trecut, "Wounded Galaxies Tap at the Window", pe care nu aveti voie sa-l ratati daca aveti cat de cat afinitate pentru Coil. Il gasiti pe blogul lui Doru aici.

Alte influente vin, spre incantarea mea, din zona free improv, cu care cred ca Ulverii au luat contact in ultimii ani de cand tot canta prin Londra si l-au cooptat si pe Daniel O'Sullivan (Guapo, Miasma & the Carousel of Headless Horses) in randul trupei. "Norwegian Gothic" de pilda pare destul de imprecisa compozitional, dar bogata in elemente aparute cel mai probabil din improvizatie. Printre invitati se numara si Steve Noble, care pentru mine detine titlul de cel mai dement/monstruos baterist de jazz vazut vreodata in concert (anul trecut intr-un trio cu Wadada Leo Smith si Louis Moholo-Moholo) - aici insa mult mai retinut, silentios, adaugand detalii fine.

Alte piese de pe album par mai aproape de ideea de "classic Ulver", cum ar fi September IV, dar e bine de stiut ca in concert piesa aia devine nu numai considerabil mai lunga, ci si un adevarat monstru. Piesa mea preferata o pun mai jos - se cheama Providence si o readuce in fatza pe Siri Stranger, o vocalista cam in stil Mariah Carey, care mai aparuse acum cativa ani pe o piesa Ulver, mai exact un excelent cover dupa Thieves in the Temple a lui Prince.