luni, 19 septembrie 2011

Blue Sky Black Death - NOIR

Blue Sky Black Death e un duo de producatori din Seattle cu experienta si relatii in lumea buna a muzicii electronice de factura indie; voiam sa zic ca e o trupa de hip hop instrumental, dar mi-a trecut prin gand ca s-ar putea sa fiu inteles prost si m-am razgandit. Eu i-am descoperit cu cele doua albume din 2008, Late Night Cinema si Slow Burning Lights, care m-au facut pilaf instant prin cat de grozave erau. Au mai scos ei intre timp niste chestii si au mai avut niste colaborari, albumul de anul trecut (Third Party) m-a lasat cam rece, in fine... Nu stiu exact ce s-a intamplat, dar NOIR se intoarce la stilul de pe albumele mai sus amintite si efectele sunt garantate din tzeava.

Piesele BSBD sunt mici imnuri clinchetitoare pentru momentele cand suntem melancolici, cand ne amintim ceva frumos, cand ne bate inima, cand simtim ca traim intr-un film si ne place. Beaturi frumos mestesugite, sampleuri instrumentale integrate la marele fix, voci care plutesc nestingherite intre o ureche si alta, tot felul de viori si de clape si de coruri. Muzica in mod necesar nocturna, muzica pentru activitati afective, muzica de chillau. De fapt, cred ca NOIR o sa fie albumul de chillau al anului 2011. Sa ne bucuram si sa fim chill. Si va rog sa-mi spuneti daca stiti de unde e sampleul vocal de la sfarsitul piesei de mai jos (minutul 5:10). E foarte important sa stiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.