duminică, 25 septembrie 2011

Jürg Frey - Metal, Stone, Skin, Foliage, Air

Nici nu stiu de ce am urcat bucata asta de piesa pe Youtube. De fapt nu stiu de ce am ascultat pana la capat albumul in format mp3 - se pierde atat de mult, cred ca se pierde tocmai esenta muzicii. Compozitia in sine e atat de simpla (sau, mai corect spus, e executata simplu) incat impactul ei trebuie sa se produca prin forta pura a sunetelor folosite. De unde si nevoia, zic eu, de a asculta albumul intr-un format lossless, pe un sistem audio de camera, care sa-i permita sunetului sa respire. Jurg Frey e unul dintre compozitorii Wandelweiser, despre care ati mai auzit aici pe blog, iar pe discul asta realizarea ii apartine percutionistului Nick Hennies. Interpretarea pare a fi menita sa ilustreze cele cinci elemente din titlu, discul constand intr-o succesiune de sunete create prin atacarea percusiva a unor materiale diverse.

In primul sfert de ora, singurul sunet auzit e o suprafata de metal lovita scurt, intr-un ritm constant. Faza e urmata de alte minute in care ori se agita o folie metalica, ori se slefuiesc niste roci, practic ar putea fi orice. Mai incolo s-ar putea sa auzim niste pietricele rostogolite de ici colo, apoi obiecte ceramice frecate intre ele, apar si niste sunete profunde, vuiete infundate ca sunetul vantului facandu-si loc printr-o conducta sau al unui tren intr-un tunel indepartat. In ce masura metalul, piatra, pielea, frunzishul si aerul sunt implicate in producerea sunetului e o intrebare deschisa, intrucat n-am vazut pe nicaieri partitura, iar piesa are mai mult de cinci sectiuni distincte. Ideea e, desigur, ca nici nu conteaza. E o muzica fara evenimente, fara directie, liniara dar pe verticala. Detaliile (variatiile infime dintre sunetele repetate, armonicile create de ele) exista in moment, nu participa la completarea in timp a structurii piesei. Auditia, asadar, nu e o experienta cumulativa, pentru ca singurul punct de reper e sunetul insusi, in fiecare moment, iar sunetul e de asa natura incat nu se impune niciodata ca eveniment. Dar ca sa fie mai clar ce zic, iata un mic fragment dintr-un eseu al lui Jurg Frey de acum cativa ani:

Music consists of sound; unchanging and unchanged, it expands in space. Attention is not trained on the individual event but wanders in space, laying claim to space just as sound does. Composition and space merge, and both are components of a sonic situation without temporal direction, a situation that may even be unbounded and, through its very presence, determined by sound, space and listeners. Memory is shaped less by the individual details than by a situation in which one has spent a certain period of time.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.