Valerio Tricoli, Thomas Ankersmit - Forma II

O colaborare intre doi artisti din zona muzicala neclara a comprovizatiei, cum bine o denumea cineva candva. De fapt nu e prima lor colaborare, intrucat Tricoli se pare ca a invartit niste butoane si pe albumul Live in Utrecht al lui Ankersmit de anul trecut. Albumul respectiv a facut niste furori in randul unor ascultatori - nu si la mine, intrucat era constituit in mare din sampleuri de saxofon taiate bucatele si asamblate intr-o imensa masa dronificata, ceea ce pe mine nu m-a coafat (din cauza saxofonului, probabil). Anul asta insa, Valerio Tricoli e mai implicat si isi aduce cu el de-acasa paleta de vrajitor, care consta (daca e sa incerc o descriere) intr-o frematare insinuanta de sunete mici, echivalentul unei pajisti inflorite sau unei paduri in mijloc de vara, dar in varianta electronica. Sunete intr-o neliniste permanenta, care intra sub piele si te furnica, sau iti trezesc simturi adormite. Tricoli a mai comis asemenea indiscretii pe albume si ep-uri solo in anii trecuti, precum si cu grupul lui 3/4hadbeeneliminated, pe care daca nu l-ati ascultat nu stiti ce-ati pierdut.

Ankersmit intra in simbioza cu Tricoli inca de la prima piesa, astfel incat putem spune doar ca undeva exista un saxofon, dar nu putem spune cu precizie unde se afla saxofonul la un anumit moment in timp. Albumul e fantastic si e un pic derutant sa te gandesti ca tot ce se aude a fost compus, dar nici daca te gandesti ca a fost improvizat nu iesi mai bine. Pe ultimele doua piese, din pacate pentru preferintele mele, cei doi se linistesc si activitatea se dizolva intr-un drone mare si umflat, care ramane cu noi pana la final. Cea mai tare piesa se cheama Hunt si am urcat-o mai jos (pentru ca imi place sa fiu contradictoriu).