Devin Townsend Project - Deconstruction

Dupa cum stiau deja fanii, hevydevy s-a lasat de droguri acum doi-trei ani si a hotarat sa se transforme dintr-un workaholic tinut in priza de propria dependenta intr-un workaholic si mai mare, dar alimentat numai cu cafea si mai putin interesat de turnee sau muzica extrema (a dizolvat Strapping Young Lad zicand ca i-a ajuns nebunia). Nu stiu cum functioneaza chestia asta pentru el, dar cert e ca de atunci a turnat albume cu galeata, un fel de tetralogie inceputa cu Addicted, continuata cu Ki, si incheiata anul asta cu albumele Deconstruction si Ghost. Ce e fantastic e cat de putin seamana albumele astea unul cu celalalt, si cat de bine se tine fiecare pe picioare in universul lui muzical particular. Prin asta nu trebuie inteles ca toate sunt faine - de pilda Ki e cam lipsit de inspiratie, iar recentul Ghost e o abureala cu balade new age atat de slaba incat n-o amintesc aici decat in treacat.

Din fericire, Deconstruction e jumatatea plina a paharului, si la o adica la cat de lung e il putem considera un pahar intreg si plin. Dintre toate, Deconstruction e albumul metal, albumul nervos, de exorcizare a tot ce era demonic si puroiat in fiinta chinuita a artistului. Un artist care, daca lumea s-ar spala mai bine prin urechi, ar fi recunoscut drept singurul urmas demn al lui Frank Zappa in mestesugul parodiei si misto-ului muzical. Muzica asta ia tot ce inseamna prog metal si, mai general, technical metal in ultimii douazeci de ani si trece tot printr-o masina de tocat uriasa, la capatul celalalt iesind un fel de piure delicios marca hevydevy. Este, desigur, un album conceptual, despre un tip teribil de chinuit, framantarile lui metafizice legate de univers, o poveste de dragoste, si o calatorie in iad unde se confrunta cu Satana insusi, care ii da sa manance un cheeseburger. Ideea de cheeseburger fiind de fapt o tema recurenta in versurile albumului, in jurul lui gravitand multe lucruri, nu numai destinul protagonistului. In plus, pe piesa Planet of the Apes (mai jos), Devin striga la un moment dat "we all rip off Meshuggah", pe un fundal muzical ilustrativ, recunoscand o influenta pe care a integrat-o complet in propriul metabolism.

Se tot vorbeste despre numerosii invitati de pe acest album - oameni de la Cynic, The Dillinger Escape Plan, Gojira, Meshuggah, Emperor, Opeth - pe care Devin i-a adus sa cante si ei cate ceva acolo. De ce? pentru ca poate, pentru ca e un boss. Invitatii apar fix cand trebuie si suna ca si cum de cand erau mici au stiut ca treaba lor e sa apara pe un album Devin Townsend. In rest, Devin canta la toate instrumentele si vocile posibile si mai putin posibile, pentru ca - asa cum ziceam - e un boss. In afara de baterie, la care presteaza doi maniaci, de a trebuit sa verific ca nu e un drum machine la mijloc. Nu e. In fine, albumul e intens de la un capat la altul, nu la fel de agresiv ca muzica Strapping Young Lad, dar mai complex si mai zgomotos decat orice ati auzit de la hevydevy in trecut. Extrem de obositor, Deconstruction e o incantare si unul dintre cele mai tari albume din istoria muzicii care nu se ia in serios.