sâmbătă, 22 octombrie 2011

Caïna - Hands That Pluck

Avand in vedere ca asta e deocamdata singurul album din 2011 pe care mi l-am cumparat original, ar fi o idee sa si scriu ceva despre el. Exista insa o problema. E un album foarte, foarte greu de placut pentru cineva care nu a ascultat Caina inainte. Eu i-am descoperit cu albumul din 2008, fantasticul Temporary Antennae, o poveste despre gandacei si copaci si natura in general ca metafora pentru lucruri mai sumbre despre vietile si mortile oamenilor. Caina venea acolo cu un shoegaze black metal cantat intr-o maniera excentrica, dubioasa, cum nu mai auzisem nicaieri si nici de-atunci n-am mai auzit. Daca nu stiti cine e Caina, incepeti cu Temporary Antennae si continuati cu ep-ul "Caina" din 2009. Altfel n-o sa fiti pregatiti pentru Hands That Pluck si o sa-l aruncati la cos din start.

De fapt va zic eu acum cine e Caina - e un tip din Anglia, il cheama Andrew Curtis-Brignell si e cam nesuferit, se plange tot timpul pe Facebook ca oamenii sunt naspa, ca lumea ii pirateaza albumul, ca nu-i intelege muzica, si tot ameninta ca se lasa de cantat ca n-are nici un rost. Dar ce se intampla de fapt aici? Hands That Pluck e un album deosebit, eu il percep ca pe un gest artistic intens si personal. E un album pe cat de ambitios, pe atat de neglijent realizat. Nu are nimic din atingerea aia de sclipici cu care suntem obisnuiti de la albumele de metal, nici ca executie, nici ca productie. E dezordonat, cantat cu o anumita stangacie, pare opera unui amator. E strident, nu atat prin ciocnirea masiva intre stilurile abordate, cat prin felul in care sunt mixate vocile, chitarele, tobele si prin maniera in care se canta. De multe ori stridenta asta intimideaza sau creeaza confuzie, nu e loc de ascultare relaxata. Miscarea e intentionata, pentru ca albumul asta e gandit sa fie mai mult punk decat black metal sau post rock. Nu atat muzical (desi influente exista din toate trei directiile), cat la modul general estetic. Muzica sincera, dura (desi exista destule momente calme/contemplative si pe albumul asta), imaginata sa fie libera de restrictii, livrata fara pretentii sau menajamente. Fiere metafizica varsata direct in urechile celor receptivi. Caina ramane in 2011 intr-un fel de nisa avangardista, dar intr-o pozitie din ce in ce mai incomoda.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.