duminică, 23 octombrie 2011

Bellows - Handcut

Alcatuit din doi italieni, Giuseppe Ielasi si Nicola Ratti, amandoi experimentati in arta inefabila a manipularii sunetelor, proiectul Bellows a fost pornit cu ideea de a face muzica folosind discuri vechi de vinil. Nimic nou aici, nu? Am vorbit anul asta pe blog de doua ori despre albume construite din inregistrari vechi de pe discuri de vinil, o data despre excelentul album al lui Stephan Mathieu, a doua oara despre caruselul cu fantome de la The Caretaker. Diferenta la Bellows e ca ei folosesc vinilul insusi ca sursa fizica a muzicii. Cei doi baieti s-au apucat sa distruga discuri, sa le taie, sa le violenteze intr-un fel sau altul, au creat noi santuri in straturile de vinil, le-au maltratat ingrozitor, apoi le-au pus sa cante din nou, captand rezultatul pe o banda magnetica, cu care s-au jucat mai apoi aplicand efecte si adaugand sunete noi, asa incat ce se aude pe "Handcut" (un titlu excelent) e rezultatul complex al unui proces la fel de complex.

Intr-un fel, nici asta nu e o idee chiar noua - ma gandesc acum la Otomo Yoshihide, care s-a jucat cu discuri crapate si lipite la loc pe "Memory Defacement", dar aici rezultatul nu e strident, nu e schizofrenic. Aici se creeaza o lume sonora noua si unitara, in care muzica descompusa e in continuare muzica, dar dupa ce i s-a dezvaluit fragilitatea. Existenta ei in forma initiala era conditionata de integritatea discului. Acum, trupul de vinil e reimaginat, iar ea continua sa existe, tot ca muzica, dar risipita in fragmente. Piesele de pe album farmeca si invaluie, si sunt pentru mine o dovada ca muzica ramane in 2011 nesfarsit de fascinanta, in ciuda prognozelor celor ramasi captivi intr-una sau alta dintre cutele istoriei culturale recente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.